Meciul dintre Valencia și Real Oviedo, contând pentru LaLiga, nu s-a mai disputat luni seară la ora 22:00, fiind reprogramat pentru marți, de la 21:00, dacă vremea va permite, a transmis Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF).
Regiunea Valencia este afectată de precipitații abundente încă de duminică, iar autoritățile au emis alertă roșie pentru fenomene meteo extreme.
În acest context, clubul FC Valencia, ocupanta locului 12 în clasament, a decis să suspende activitățile de la centrul de pregătire Ciudad Deportiva, să anuleze antrenamentele echipelor feminine și ale academiei și să închidă magazinele oficiale din Mestalla și Colon.