FC Botoșani a jucat pe teren propriu contra Chindiei Târgoviște, scor 3-2. Moldovenii au intrat tare în meci și au deschis scorul din penalty, în minutul 3, după ce Mailat a executat bine.
Răspunsul Chindiei a venit repede, iar Șerban a egalat în minutul 13. În continuare, FC Botoșani s-a desprins pe tabelă. Florescu a marcat în minutul 29. Iar două minute mai târziu, Mailat a făcut dubla și părea că meciul este rezolvat pentru echipa din Botoșani.
În minutul 48, Mihaiu a redus din diferență și scorul s-a făcut 3-2, dar până la finalul meciului nu a mai marcat nimeni. Meciul a avut parte și de eliminări, câte una în fiecare echipă. Căpușă de la Chindia a văzut roșu direct în minutul 62, iar Mateus de la Botoșani a fost trimis la cabine în minutul 69, după ce a văzut al doilea galben. După meci, Valeriu Iftime susține că a anticipat faptul că Mateus va gafa.
”Și în atac trebuia schimbat. Știam că Mateus va gafa, pentru că el are o dorință nebună de a arăta că e fotbalist, de a juca bine și de a avea o ofertă bună, câteodată exagerează. Tot ce a făcut bun a stricat prin eliminarea aia. Asta este. Din păcate nu îl avem în deplasare, dar asta e”, a spus Valeriu Iftime, la OrangeSport.