Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, a declarat că intenționează să realizeze două noi transferuri în perioada de mercato din iarnă, respectiv un atacant și un fundaș central.
Astfel, finanțatorul a precizat că Andrei Miron și Ioan Filip vor ajuta în lupta pentru evitarea retrogradării.
”Apar schimbări evidente, datorită schimbării antrenorului, cum vede Bogdan aici lucrurile. Cred că și lotul, după ce au plecat fotbaliștii și au venit alții, poate e mai bine! E greu de spus ceva acum. E riscat, până nu vedem meciurile din campionat. Am speranța că totul va fi mai bine.
Pregătim transferuri. Căutăm un atacant central, un fundaș central și vom mai vedea ce nevoi o să avem. Echipa de scouting și Bogdan știu lucrurile astea.
Eu zic că sunt doi jucători câștigați de FC Botoșani. Știam evident că va fi un avantaj mare Andrei Miron. Mai ales că a fost căpitanul nostru. A venit cu toată inima să ajute echipa să nu retrogradăm”, a spus Valeriu Iftime pentru Sport.ro.