Liga 1· 1 min citire

Vasile Mogoș, mesaj pentru colegii lui după egalul cu cu Oțelul Galați: ”Trebuia să avem mai multă foame de gol!”

Vasile Mogoș

Vasile Mogoș

Scris de Popescu Mihai Publicat: 23 oct. 2023, 23:37

Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 0-0, cu formația Oțelul Galați, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii.

După meci, Vasile Mogoș a oferit mai multe declarații.

Fotbalistul susține că ardelenii ar fi trebuit să aibă mai multă foame de gol.

Mogoș nu a ezitat să își tragă colegii la răspundere chiar în timpul interviului.

”Suntem dezamăgiți. Oțelul a fost o echipă foarte organizată, iar meciul a fost unul foarte greu. Trebuia să avem mai multă foame de gol, aia face diferența. Azi am avut o ocazie și trebuia să dăm un gol.

Cum am mai zis, Oțelul este o echipă organizată și agresivă și a fost greu pentru noi. Bravo, Oțelul, felicitări, Oțelul, dar noi trebuie eu mai mult mă iau de echipa noastră. Când ești la un punct de primul loc trebuie să rupi pământul, trebuie să mănânci iarba. Astăzi nu am făcut diferența.

Motivația a fost, dar cum ați văzut a fost meciul foarte greu. Puteau să dea și ei gol, dar și noi. Nu am avut foamea aia de gol, trebuie să reparăm totul pe viitor”, a declarat Vasile Mogoș.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News