Jakub Hromada (27 de ani), de la Slavia Praga, a fost prezentat oficial la Rapid.
Jucătorul este împrumutat până în vară, iar în cazul în care jucătorul va impresiona, fotbalistul va fi cumpărat definitiv.
După ce transferul a fost oficializat, Florin Prunea și Marcel Pușcaș au comentat mutarea.
”Ei pregătesc și sezonul următor. O echipă serioasă așa face, pregătește și sezonul următor. Îți faci lotul de acum, iar la vară nu mai schimbi, mai aduci dacă mai găsești ceva extraordinar”, a afirmat Florin Prunea.
”Ei forțează anul acesta să câștige campionatul, așa lasă impresia, acum să vedem”, a spus Pușcaș, la Digi Sport.