Liga 1· 1 min citire

Victor Angelescu a intervenit după ce Rapid a pierdut cu U Cluj: ”Am jucat foarte prost!”

Victor Angelescu

Victor Angelescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 17 sept. 2024, 23:12

Rapid a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a noua a Superligii.

A fost primul meci pentru antrenorul Marius Șumudică pe arena din Giulești de la revenirea la cârma rapidiștilor, la 20 august.

 După meci, patronul Rapidului, Victor Angelescu, a oferit mai multe declarații.

”N-a fost o seară bună. O primă repriză bunicică, în prima parte, făcută de noi. Am avut mai mult posesia, am avut și niște ocazii în primele 20 de minute. În a doua repriză am jucat foarte prost. După primirea penalty-ului, n-am mai existat. A doua repriză a fost foarte slabă. După penalty, au picat moral. U Cluj merită victoria. E clar că avem o problemă în repriza a doua. Avem probleme fizice mai ales pe finalurile de meci. Nu arătăm bine pe toate finalurile de meci. Chiar și când am condus, am fost egalați, de multe ori. Avem încredere în jucători”, a declarat Victor Angelescu, pentru ProSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News