Farul Constanța a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1, Rapid București, în primul meci din play-off-ul Superligii.
Victor Angelescu a oferit mai multe declarații cu privire la înfrângerea suferită de giuleșteni. El a subliniat că nu îi vine să creadă că suporterii Rapidului nu au cântat la meciul cu Farul.
”Nu ne-am așteptat, dar au fost trei-patru zile în care s-au întâmplat multe lucruri. Știți că noi ne-am făcut un obicei din a comenta arbitrajul, deși din tribună s-a văzut că nu a fost cel mai fericit arbitraj.
Nu pot să spun dacă mi se pare ok să vorbească jucătorii despre asta. Eu am multe lucruri pe care le-am văzut, multe faulturi neacordate. Nu știu dacă e un arbitraj ostil. Nu cred că un arbitru intră cu o lecție.
A fost un arbitraj nefericit și au fost foarte multe faulturi care nu s-au dat. Nu e roșu la Oaidă că e fault la Rrahmani. Eu înțeleg. Când un jucător vede că nu dai fault, chiar dacă nu e decisiv, se enervează.
Nu vreau să ne cramponăm în arbitraj. Eu foarte rar spun… am venit la Rapid și datorită galeriei. E prima dată când cred că iau o decizie greșită. Mă așteptam să își susțină liderul, puteau să o facă 10 minute, 20 de minute…
Dar nu se poate să fie toată peluza plină, dar tu să nu cânți. Au pierdut și nu înțeleg de ce să nu cânți. Nu a fost o decizie proastă, ci extrem de proastă. Nu afectează echipa. Pe mine m-a șocat acest lucru.
Avem cea mai frumoasă galerie, de departe. Dar au luat cea mai proastă decizie. După 20 de minute trebuiau să cânte mai tare ca niciodată. Nu dacă dispare un om, nu mai cântă nimeni.
Nu cred că am pierdut doar la fotbal. A afectat și vestiarul ce s-a întâmplat. A fost un șoc pentru toți. Apoi, liderul de galerie a fost reținut. Liviu Ungurean este o pierdere pentru noi, am pierdut și galeria la acest joc.
Să joci pe Giuleștiul plin și să se audă 200 de jucători de la Farul nu s-a mai întâmplat. Am avut și un arbitraj nepotrivit. Am ratat foarte mult, Farul a jucat mult mai bine ca în sezonul regulat”, a spus Victor Angelescu la Prima Sport.