Marius Șumudică a fost instalat pe banca tehnică a Rapidului la finalul lunii august a anului trecut.
Tehnicianul și-a atins obiectivul stabilit și a reușit să califice echipa în play-off.
Noul obiectiv al grupării giuleștene este accederea în cupele europene, iar acționarul minoritar Victor Angelescu a dezvăluit că viitorul lui Șumudică la Rapid va fi decis în urma evoluției echipei.
”(n.r. - despre meciul cu Universitatea Craiova) Este un meci extrem de important pentru noi, veneam după egalul cu FCSB. Este un meci acasă și normal că ne dorim să câștigăm, e foarte important pentru noi. În primul rând, să avem cât mai multe speranțe la primele trei locuri. Dacă avem un parcurs foarte bun, o să vedem la momentul respectiv. Cât timp suntem pe locul șase, ne uităm la câte puncte suntem de primele trei.
(n.r. - Va fi un sezon ratat fără cupele europene?) Da, din punctul meu de vedere da. Am regândit strategia din iarnă, s-au făcut anumite lucruri la începutul sezonului care nu au fost OK, cred că le-am remediat în mare parte. Dacă noi avem nouă meciuri în care nu arătăm nimic, nu putem să spunem că mergem mai departe. Dacă avem un parcurs bun și mergem bine, dar avem ghinion, vom mai vedea. Vedem ce fotbal propune Rapidul în play-off cu cele mai bune echipe”, a spus Victor Angelescu, la Digi Sport.