Liga 1· 2 min citire

Victorie de consolare pentru Dinamo. Rednic: "Sper să nu avem regrete!"

Rednic Dinamo

Rednic Dinamo

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 mar. 2019, 22:56

Mircea Rednic a fost rezervat după victoria din ultima etapă a sezonului regulat. Dinamo a învins Concordia Chiajna cu 2-1, iar antrenorul echipei din Ștefan cel Mare s-a gândit la punctele pierdute pe parcurs care au costat echipa calificarea în playoff.

Dinamo a terminat sezonul regulat cu 32 de puncte după victoria obținută în ultima etapă.

 "Sper să nu avem regrete mari după această etapă. Și peste Iași, și peste Sepsi puteam fi. Bine, nu mai contează. Hai să vorbim de partida din această seară: au fost și momente bune, deși primele ocazii le-au aparținut lor. Ați văzut ce echipă au, în afară de doi jucători, toți au peste 185 cm. Dar am reușit să marcăm, a înscris și Sorescu și ne-am desprins. Dar pe final au fost emoții pentru că ne-am relaxat" - a analizat Rednic cu gândul la meciul pierdut pe propriul teren cu FC Botoșani.

Dinamo a avut în tribune mai puțini suporteri decât echipa de handbal la meciul cu Sporting Lisabona din Liga Campionilor. Rednic promite însă că lucrurile se vor schimba din următorul sezon. Va folosi playout-ul pentru a pregăti următoarea stagiune.

"E normal, nici situația din clasament și nici condițiile de aici nu atrag. Dar ați văzut, când e miză, fanii vin și creează o atmosferă foarte bună. În aceste meciuri de play-out voi da șansă tuturor, pentru a vedea pe ce ne bazăm" - a anunțat antrenorul alb-roșiiilor.

8 victorii, 8 remize și 10 înfrângeri - este linia de clasament a dinamoviștilor la finalul sezonului regulat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News