Liga 1· 2 min citire

VIDEO | Botoșani - Dinamo, duelul pentru play-off! Croitoru: "Nu e ușor să fii favorit în fața lui Dinamo"

croitoru

croitoru

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 dec. 2019, 21:00

FC Botoșani și Dinamo București se înfruntă joi, de la ora 20:00, în etapa a 22-a din Liga 1, ultima rundă din acest an. Ambele echipe sunt aproape de zona play-off-ului, iar antrenorul moldovenilor, Marius Croitoru, se teme de statutul de favoriți pe care îl au jucătorii săi înaintea acestui meci.

FC Botoșani a câștigat trei dintre ultimele cinci meciuri cu Dinamo, inclusiv ultimele două în fața propriilor suporteri.

Înaintea meciului de la Botoșani, echipa lui Croitoru ocupă poziția a șaptea în clasament, cu 30 de puncte, iar Dinamo se află pe locul opt, cu 28 de puncte. 

clasament liga 1

"Un meci dificil, cu o echipă foarte bună, Dinamo, știm cu toții ce putere emană. Rămâne acum ca cei care vor intra la ora meciului să fie conștienți că este obligatorie o victorie. Nimic altceva nu mai contează.

Nu știu dacă suntem chiar favoriți. Dacă e așa, înseamnă că munca băieților este apreciată. Nu e ușor lucru să fii favorit în fața lui Dinamo. Probabil și ultimele rezultate te-au adus în această postură, dar cel puțin în fața oamenilor contează foarte mult. Este un lucru îmbucurător pentru băieți. Asta trebuie să îi oblige. Trebuie să confirme și calculele hârtiei.

Mi-aș fi dorit să scap de dinamoviști dacă am fi bătut Clinceniul, pentru că luam o opțiune serioasă și aveam un avantaj de patru puncte. Din punctul meu de vedere, e un eșec tot ce s-a întâmplat la Clinceni. O victorie acum e foarte importantă, apoi orice se poate întâmpla în lupta pentru primele șase locuri", a spus Marius Croitoru la conferința de presă.

https://www.youtube.com/watch?v=_Q98v_Vwloc&feature=emb_logo

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News