Campioana CFR Cluj deschide playoff-ul din Liga 1 sâmbătă, atunci când va primi vizita celor de la Sepsi Sf. Gheorghe pe propriul teren. Minteuan speră că echipa sa va învinge pentru a treia oară consecutiv Sepsi, după succesele din sezonul regulat și Cupa României!
Antrenorul liderului din playoff le-a cerut jucătorilor să dovedească forță mentală în lupta pentru titlu!
https://www.facebook.com/cfr1907/videos/562125007630284/
"Începe nebunia, dar suntem pregătiți! Jucătorii au mai fost în această situație, și eu am fost ca jucător, chiar dacă era un alt sistem competițional. Trebuie să fim puternici mental, este un moment bun și sper să o ținem cât mai mult așa! Mă tem fiindcă am învins Sepsi ultimele două meciuri, dar le-am spus jucătorilor că începe o altă etapă acum" - a prefațat Minteuan întâlnirea cu echipa lui Eugen Neagoe.
Minteuan a comentat și vestea că Dan Petrescu și-a prelungit contractul în China.
"Am fost foarte stresat! Nu, am fost stresat de jocuri, de ce am de făcut, nu de această poveste. Cu Dan Petrescu am o relație bună, am comunicat, am vorbit cât timp a fost aici. Îi doresc succes acolo, nu are o muncă ușoară" - a comentat cu umor antrenorul lui CFR Cluj.
Cu Alin Minteuan, CFR Cluj a câștigat trei jocuri consecutive, toate cu 1-0. Liderul din Liga 1 a învins Poli Iași în deplasare și Sepsi de două ori, o dată în Cupa României și o dată în finalul sezonului regulat.
"Nu aveam nimic de demonstrat. Este valabil și pentru jucători. Atunci când ești la CFR Cluj, în orice postură, înseamnă că ai valoare" - Alin Minteuan, antrenor CFR Cluj
CFR Cluj - Sepsi se va juca sâmbătă, de la 20:15.