Andrei Nicolescu (Dinamo) - Suntem un pic in urma cu câteva transferuri, ne mai dorim 4-5 jucători

dinamo
Administratorul special al clubului de fotbal Dinamo București, Andrei Nicolescu, a declarat, miercuri, că gruparea pe care o conduce este puțin în urmă cu câteva transferuri, având în vedere că la sfârșitul acestei săptămâni începe noua ediție a Superligii, el subliniind că mai este nevoie de 4-5 jucători.
"Suntem într-o perioadă în care încercăm să reconstruim Dinamo așa cum am declarat întotdeauna. Recunoaștem că suntem un pic în urmă cu câteva transferuri, dar trebuie să ținem cont că suntem prima țară în care începe campionatul. Începem foarte-foarte devreme, iar jucătorii de calitate pe care îi dorește Dinamo și antrenorul nostru este destul de complicat de convins de adus în acest moment. Am spus că ne mai dorim 4-5 transferuri, lista de jucători străini încă e deschisă. Încercăm să facem alegerile cele mai bune, asta e cel mai important. Pentru că am constatat că în trecut nu am făcut mereu alegeri chiar extraordinare și am vrea să evităm să greșim. Plecări nu vor mai fi", a spus el.
Nicolescu a menționat că Dinamo se va bate pentru calificarea în play-off în noul sezon, însă nu va fi "o tragedie" dacă va încheia pe locul 7 sau 8.
"Obiectivul real al lui Dinamo, cel în care credem toți, este că ne-am asumat că ne vom bate pentru play-off. În același timp spunem că nu ar fi o tragedie dacă am încheia la final pe un loc 7 sau 8, dar nu mai jos. Evidentă că ar fi o surpriză plăcută să fim în play-off. Este și un risc, pentru că ne-am asumat să construim după mult timp, nu mai vrem soluții de moment, soluții de un an", a menționat Nicolescu.
Administratorul special Andrei Nicolescu, antrenorul principal Zeljko Kopic, secundul Florentin Petre și jucătorii Kennedy Boateng, Cătălin Cîrjan, Adnan Golubovic și Dennis Politic au participat, miercuri, la lansarea noului echipament pentru sezonul competițional 2024-2025.
Jucătorii formației bucureștene vor folosi 3 rânduri de echipament, cel pentru meciurile de pe teren propriu va fi roșu complet, cel de deplasare alb, iar cel de rezervă va fi o combinație de gri antracit cu dungi roșii.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























