Liga 1· 3 min citire

Zeljko Kopic a descoperit cauza declinului FCSB-ului: ”Asta este teoria mea”

Zeljko Kopic

Zeljko Kopic

Scris de Popescu Mihai Publicat: 1 aug. 2025, 14:54

Dinamo și FCSB se întâlnesc din nou, sâmbătă, 2 august, de la 21:30.

Zeljko Kopic, antrenorul ”Câinilor” susține că deși ”roș-albaștrii” traversează cea mai bună perioadă, nu le lipsește motivația de a ieși victorioși.

De asemenea, Kopic a subliniat că cei de la FCSB sunt, cel mai probabil, obosiți din cauza numărului mare de meciuri disputate în ultimul timp.

În plus, tehnicianul susține că Alexandru Musi, transferat de la FCSB, va fi foarte motivat să aibă o prestație bună împotriva fostei sale echipe.

"Derby-ul este întotdeauna un derby și ei au calitate, asta e evident. Cu siguranță acum nu sunt în cea mai bună formă, dar vor fi foarte motivați. Noi nu luăm în calcul că vor juca sub nivelul lor obișnuit. Noi pregătim meciul în cel mai serios mod posibil și mă aștept ca ambele echipe să fie foarte motivate mâine, să fie luptă.

În fața suporterilor noștri am jucat meciuri bune, dar nu am obținut rezultatele pe care le așteptam. Mâine este o altă oportunitate să dăm totul pe teren pentru puncte și pentru victorie. Faptul că nu traversăm o perioadă bună ne motivează, ne împinge la limită ca să încercăm să schimbăm lucrurile.

Știm că FCSB a dominat recent campionatul, a avut și sezonul trecut un parcurs bun în competițiile europene. N-au început nici ei în cel mai bun mod sezonul, dar e treaba noastră să fim concentrați doar pe jocul nostru și să dăm totul pe teren ca să schimbăm lucrurile", a declarat Kopic.

"Cei de la FCSB nu sunt în cea mai bună formă, nu sunt conectați ca în sezonul trecut. Teoria mea este că au jucat multe meciuri în sezonul trecut, n-au avut timp de odihnă, au început devreme cu Supercupa și meciurile din cupele europene, sunt puțin dezechilibrați. Dar mai devreme sau mai târziu își vor reveni, pentru că au calitate.

Este adevărat că toți vorbim despre nevoia de noi jucători, dar jucătorii pe care îi căutăm, pe posturile respective și cu calitatea de care avem nevoie, nu sunt ușor de adus. Unii dintre ei încă așteaptă alte oportunități. Dar cred că în curând ne vom completa lotul. Analizăm jucători, analizăm piața și încercăm să găsim cele mai bune opțiuni.

Știm jucătorii de calitate care pot crește nivelul echipei, dar nu este ușor să îi aduci. Suntem în proces de creștere. Am adus jucători tineri, avem un mix bun. Trebuie să ne conectăm puțin mai mult, dar sunt mulțumit de ce avem acum. Cu câteva transferuri în plus, voi fi foarte mulțumit de echipă", a mai spus Kopic.

"Desigur, Musi va încerca să demonstreze din nou ce poate. N-a jucat prea mult în ultima vreme și, dacă va fi pe teren, pentru el și pentru ceilalți jucători este o oportunitate să se afirme. Sigur că va fi motivat dacă va juca", a conchis antrenorul lui Dinamo.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News