Dinamo a jucat un meci decisiv pentru a intra în play-off contra celor de la Politehnica Timișoara.
Înainte de meci, antrenorul echipei, Ovidiu Burcă, a oferit mai multe declarații.
El susține că nu mulți au crezut că echipa lui va putea realiza acest lucru.
”Mâine ne așteaptă ultima finală din această parte de campionat. Noi ne-am dorit foarte mult să ajungem la momentul ăsta. Puțini au crezut că putem realiza lucrul ăsta, acum suntem în fața unui meci de accedere în play-off și asta ar fi cumva pentru noi un obiectiv intermediar pe care ar trebui să-l bifăm.
Jucăm cu un rival clasic, de aceea va avea o altă încărcătură meciul, e o rivalitate cunoscută în fotbalul românesc. Cred că suntem pregătiți. Nu aș vrea să vorbesc despre meciul ăsta ca și cum ar fi meciul meciurilor, este un moment important al clubului, ne-am dorit să ajungem la momentul ăsta și ar fi extraordinar să bifăm acest moment", a declarat Burcă.
"Ne dorim să ne reconectăm cu fanii, să readucem la viață spiritul lui Dinamo. În mod natural, Arcul de Triumf a devenit în stadion sold-out. Și de aici și cererea de bilete pentru meciul acesta. Întotdeauna fanii sunt esențiali, mai ales în meciurile de acasă, sper să fie un astfel de meci, să ne dea energie, să ne dea curaj. Cunosc suporterii de la Timișoara și pe cei de la Rapid, dar și pe ai noștri și cred că va fi un spectacol frumos".
"A fost o perioadă de incertitudine, dar noi am fost liniștiți. Mă așteptam să apară oameni interesați să investească la acest club. Cred că odată cu venirea noilor acționari și băieții s-au mai liniștit, au ieșit din nebuloasa care învăluia clubul în ultimul timp. Avem garanție că tot ceea ce înseamnă plăți pentru obținerea licenței pentru anul viitor vor fi rezolvate.
În conturile tuturor săptămâna trecută a intrat un salariu restant. Probabil că o să avem și o primă, așa este când intri în play-off, când bifezi un obiectiv intermediar, performanța vine la pachet cu recompensa financiară”, a mai spus Burcă.