Liga 2· 2 min citire

Cine este surpriza din Liga 2

Liga 2

Liga 2

Scris de Popescu Mihai Publicat: 17 ian. 2025, 12:32

CS Afumați, formație promovată din Liga 3 în vara lui 2024, ocupă, cu 4 etape înainte de terminarea sezonului regular, locul 8 în clasamentul ligii secunde cu șanse reale la play-off-ul competiției, a anunțat FRF.

CS Afumați, cea mai bine clasată dintre formațiile promovate din Liga 3

CS Afumați a revenit în Liga 2 Casa Pariurilor în vara anului trecut. Formația ilfoveană a jucat în eșalonul secund în stagiunile 2016-2017 și 2017-2018.

Pe ultimate menționată chiar a terminat-o pe locul 5, la egalitate cu Argeș, ocupanta locului 4. Totuși, din motive financiare, conducerea clubului a decis, la momentul respectiv, retragerea formației din liga secundă și înscrierea în Liga 3.

Revenirea a durat ceva, dar a venit în urmă cu câteva luni. CS Afumați a dominat autoritar seria 3 din Liga 3, sezon regular și play-off, și s-a impus în fața celor de la SC Popești-Leordeni (4-1, semifinală) și CS Dinamo (3-0, finală) în barajele de promovare.

După 16 etape scurse, ilfovenii ocupă locul 8 în clasament, cu 26 de puncte acumulate, la o distanță de doar un punct față de CFC Argeș, locul 6, de play-off.

Ilfovenii sunt cea mai bine clasată echipă în clasamentul ligii secunde din formațiile promovate din Liga 3, peste Metalul Buzău (locul 10, 25 de puncte), FC Bihor Oradea (locul 15, 15 puncte), Unirea Ungheni (locul 16, 15 puncte), CSM Focșani (locul 18, 15 puncte) sau Câmpulung Muscel (locul 20, 7 puncte).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News