FC Voluntari a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Farul Constanța, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii 1.
Gică Hagi a declarat că jocul prestat de cele două echipe a fost slab calitativ.
”Un meci slab, fără calitate. Niciuna dintre echipe nu a prestat un joc foarte bun. Am încercăm să câștigăm, dar am fost lenți, previzibili. Am avut ocazii și în condițiile astea și am luat un gol din fază fixă în ultimul minut. Ăsta e fotbalul.
N-a fost un meci reușit. Încerc să fiu obiectiv, să spun ce am văzut de pe bancă. Lipsă de calitate, cel puțin din partea noastră. Mă îngrijorează că n-am marcat niciun gol în ultimele trei meciuri. Mai sunt meciuri de jucat, sperăm să schimbăm, să găsim soluția. Nu înseamnă că defensiv am stat foarte bine și cred că trebuia să facem mult mai multe ofensiv.
Acesta a fost mesajul de la început, am stat cu ei de vorbă, dar din păcate nu am avut reușite. Nu căutăm scuze, eu nu sunt managerul care caută alibiuri (n.r.- referitor la terenul greu de la Voluntari). Noi trebuia să câștigăm!”, a spus Gică Hagi.