Corvinul Hunedoara, câștigătoarea Cupei României, a anunțat, marți. transferul a patru fotbaliști nigerieni: Goodnews Ibuchi Chukwu (mijlocaș ofensiv de bandă), Odejobi Toheeb Babatunde (fundaș central), Otega Jimmy King (atacant de careu) și Taiye Abolaji Rasaq (mijlocaș defensiv).
Contractele celor patru jucători au o valabilitate de patru sezoane.
Goodnews Ibuchi Chukwu Jr. are 18 ani, este jucător de picior drept, și poate evolua atât ca aripă, cât și ca „număr nouă”.
De asemenea, Jimmy King Otega în vârstă de 18 ani, este jucător de picior stâng și poate evolua ca vârf împins.
Taiye Abolaji Rasaq (18 ani) poate evolua ca mijlocaș defensiv, care poate acoperi mai multe zone ale terenului.
Odejobi Toheeb Babatunde, în vârstă de 18 ani, evoluează ca fundaș central.