Petrolul își continuă pregătirile pentru reluarea sezonului, iar clubul a anunțat și schimbări în lotul lui Viorel Moldovan. Cinci jucători au fost îndepărtați din lot, iar contractele lor urmează a fi reziliate.
"Lupii" și-au început săptămâna în zăpada căzută pe stadionul de la Brazi și vor continua cu câte două antrenamente zilnice. Joi vor merge la București pentru vizita medicală, iar sâmbătă vor disputa un meci amical cu CSO Plopeni.
Petrolul a renunțat și la cinci jucători din lotul lui Viorel Moldovan: Joeri Poelmans, Brian Mendoza, Mihai Nițescu, Steve Leo Belek și Manuel Botic nu se mai antrenează cu prima echipă, iar contractele lor vor fi reziliate.
Pe 17 ianuarie, lupii vor începe un stagiu de pregătire centralizată la Săcele, jud. Brașov, acolo unde vor disputa și trei meciuri de verificare: cu Sepsi Sf. Gheorghe (20 februarie), AFC Odorheiu Secuiesc (23 februarie) și Dunărea Călărași (28 februarie).
Și componența staff-ului tehnic a suferit modificări. Ciprian Pura, ultima oară secund al lui Octavian Grigore în urmă cu doi ani, a fost inclus în staff-ul lui Viorel Moldovan ca antrenor secund. Fostul jucător al Petrolului a activat în ultima perioadă la centrul de copii și juniori al clubului.
Petrolul își va relua parcursul din Liga 2 pe propriul teren pe 20 februarie. Metaloglobus va fi primul adversar al găzarilor în campionat în 2021.
Primul meci oficial al "lupilor" va fi însă în perioada 9-11 februarie, în optimile de finală ale Cupei României.
sursa foto: fcpetrolul.ro
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News