Steaua nu are drept de promovare în Liga 1. Mai exact, ”militarii” trebuite să treacă echipa din drept public în drept privat pentru a primi aprobarea Federației Române de Fotbal de a promova în primul eșalon, însă mai au la dispoziție doar câteva zile.
Daniel Oprița a vorbit despre acest aspect după ultimul meci amical al ”militarilor”, scor 1-0 cu CSM Alexandria.
”Nu știu, nu mai vorbesc. Eu vorbesc de echipă, de antrenamente, de cum se prezintă, am zis că a jucat slab echipa. Nu mai spun eu, să spună cine e în măsură. Mai am 10-11 luni de contract și trebuie să-l duc la bun sfârșit, atâta timp cât voi avea rezultate, apoi dacă va dori clubul să-mi prelungească contractul, stăm de vorbă.
Nu ar putea pleca anumiți jucători. Au contract. Eu n-am spus că jucătorii se simt păcăliți, n-a venit de la mine. A fost o întrebare și după aia au spus că am zis eu că jucătorii-s păcăliți. Nu mi-a zis nimeni că se simte păcălit. Fiecare jucător nu știu ce poate să creadă, dar eu n-am spus că se simt păcăliți.
Vorbim foarte mult de promovare. Dar trebuie să mai vorbim și de joc și de ceea ce facem. Vorbim numai de promovare, ca și cum pe teren am fi rezolvat-o. Dacă nu jucam ceea ce trebuie, se luptă și cei din club degeaba să avem dreptul de promovare”, a spus Daniel Oprița, antrenorul Stelei.