Adi Popa (35 de ani), triplu campion al României alături de FCSB, și-a reziliat contractul în această iarnă cu gruparea Concordia Chiajna, iar în ultimele zile, au apărut informații potrivit cărora jucătorul se află în tratative cu câteva echipa nu doar din țară, ci și din străinătate.
Jucătorul român a spus că au fost discuții între reprezentanții și o echipă calificată în sezonul următor din Europa League. În final, Adi Popa a hotărât să rămână în țară și ar putea evolua tot în Liga 2.
"Am spus că am discuții cu 2-3 echipe din afară și 2-3 echipe din țară, din Liga 2. Una dintre echipele cu care eram în discuții este calificată pentru sezonul următor din Europa League. Discuțiile, între timp, au stagnat. Știți cum e, agenții care mă reprezintă discută, unul dă, celălalt nu mai dă. De la a fi negocieri până la a semna e cale lungă și nu e cazul să dezinformăm. De ieri și până azi mi-a explodat telefonul, eram întrebat unde plec.
În clipa de față, stând și analizând, e destul de greu să plec afară. Pe lângă vârsta pe care o am, pentru mine contează foarte mult situația familială. Vreau să fiu alături de familie și va cântări foarte mult acest aspect", a spus Adi Popa, la Prosport Live.
De-a lungul carierei, Adi Popa a fost legitimat la echipe precum CS Buftea, FC Timișoara, FC Buzău, ”U” Cluj, Concordia, FCSB, Reading, Al Taawoun, Ludogorets, Voluntari, Academica Clinceni și CSA Steaua.