Florentin Petre, antrenorul principal de la Dacia Unirea Brăila a vorbit despre condițiile în care a obținut promovarea în eșalonul secund.
Dacia Unirea Brăila a obținut calificarea în Liga a 2-a, după 1-1 în tur și 1-0 în manșa a doua, împotriva celor de la Oțelul Galați. Singurul gol al meciului a fost marcat de Ioniță, în minutul 86. Partida a avut loc pe stadionul „Orășenesc” din Însurăței, iar cele două formații au beneficiat de suportul fanilor, care s-au înghesuit pe arenă, dar și prin metode inedite, pentru a-și susține echipa favorită.
Florentin Petre, antrenorul brăilenilor a dezvăluit că performanța reușită la Dacia Unirea Brăila a venit cu sacrificii mari din partea oamenilor de lângă echipă și nu numai.
"Cel mai greu a fost în ultima perioadă, am avut nevoie extrem de mare de susținere financiară. Vă dați seama, dacă președintele meu de club, domnul Avramescu, a luat banii de înmormântare de la bunica pentru a face noi deplasarea! Suntem o mână de oameni puțin nebuni, dar facem performanță"a declarat Florentin Petre, pentru Digi Sport.