Liga 2· 2 min citire

Rapid continuă campania de achiziții. Giuleștenii au transferat doi jucători din Liga I

rapiducluj

rapiducluj

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 7 ian. 2021, 18:06

Rapid i-a readus la echipă pe jucătorii Valentin Mărgărit (16 ani) și Ciprian Popescu (16 ani), după ce aceștia au evoluat pentru Hermannstadt în prima parte a sezonului, a anunțat clubul giuleștean pe pagina de Facebook.

Valentin Mărgărit este portar, în timp ce Ciprian Popescu evoluează pe postul de atacant. Ambii jucători sunt internaționali U17.

„Mă bucur că am reușit să readucem la Rapid doi dintre tinerii de mare perspectivă ai României, ambii jucători de națională, jucători ce știu spiritul giuleștean, ce vor crește cu siguranță în următorii ani și sunt sigur că vor ajunge la prima echipă. Cei doi vor evolua inițial pentru formația secundă, însă ținând cont că la Rapid se dă credit mult tinerilor din propria pepinieră, au șanse mari să promoveze sub comanda lui Grig. Ține doar de ei, pentru că noi le oferim toate condițiile și sprijinul, la fel cum o facem pentru toți copiii noștri de la club”, a spus Cristian Buturugă, directorul sportiv al centrului de juniori.

Rapid a mai achiziționat cinci jucători în această perioadă de mercato: Bogdan Barbu, Alexandru Ioniță I, Emmanuel Ernest, Horațiu Moldovan și Octavian Ursu.

Totodată, Rapid a pus pe liber următorii patru fotbaliști: Alexandru Pop, Bogdan Manole, Cătălin Țîră și Alexandru Dulca.

Citește și VIDEO | O nouă tragedie în fotbal! A murit fotbalistul care duminică s-a prăbușit pe teren

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News