Liga 2· 2 min citire

VIDEO | Surpriză la Ploiești! Petrolul pierde duelul cu Buzăul și rămâne în afara podiumului

petrolul

petrolul

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 25 nov. 2019, 19:57

Petrolul Ploiești a pierdut pe teren propriu cu Gloria Buzău, scor 0-1, în etapa a 19-a din Liga a 2-a. 'Lupii galbeni' au irosit mai multe ocazii clare de gol și se mențin în afara primelor trei poziții în clasament.

În minutul 4, Younes Hamza a ratat o ocazie imensă, după ce a scăpat singur cu portarul. Bourceanu a respins mingea înainte să intre în poartă.

https://www.facebook.com/DigiSport.Romania/videos/563026477842702/

Petrolul a continuat să preseze și și-a creat alte șanse clare de gol, în timp ce Gloria Buzău nu a existat în atac.

Oaspeții au dat lovitura în minutul 49, în urma unui contraatac. Valentin Munteanu a șutat din 7 metri la colțul lung, printre picioarele portarului Avram.

În ultimele minute de joc, jucătorii Gloriei Buzău au tras de timp într-o manieră jenantă chiar și pentru Liga a 2-a.

Petrolul: Avram - Bărboianu, Olaru, Manolache, Țicu - Gavrilă (Zaharia 68'), Marinescu (cpt.), Cioinac (Mihăescu 68'), Saim Tudor (Blănaru 78') - Younes, Arnăutu. Antrenor: Flavius Stoican.

Gloria Buzău: R. Stoian - Gîț, M. Ioniță (cpt.), Balgiu, Nedelea (Godin 87') - Luptak, Bourceanu, Tucaliuc - Val. Munteanu (Catană 78'), Val. Alexandru, Chipirliu (Pîrcălabu 83'). Antrenor: Ilie Stan.

O parte dintre fanii Petrolului i-au cerut demisia antrenorului Flavius Stoican, care a fost aniversat ieri de către club (43 de ani).

Este ultima etapă a turului Ligii a 2-a. În clasament, cele două echipe sunt despărțite de patru puncte. Petrolul întrerupe o serie de 7 meciuri fără înfrângere.

clasament liga 2
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News