Petrolul întâlnește duminică CSC 1599 Șelimbăr în etapa a noua din Liga 1. "Lupii" lui Nae Constantin sunt obligați să învingă pentru a reveni pe primul loc în clasament.
Antrenorul găzarilor a vorbit despre întâlnirea la care nu se va putea baza pe doi dintre cei mai importanți jucători din lot: Vajushi și Diarra, ambii accidentați.
"O echipă nou-promovată, dar care vine după o serie de patru rezultate pozitive. Jucători care au în CV Liga 1 și Liga 2, o echipă care trebuie tratată cu seriozitate. Victoria ne-ar prinde bine, fiindcă am pregăti în liniște următoarele confruntări. O să facem tot ce depinde de noi să luăm cele trei puncte din acest meci.
Nu știu echipa, o știu în mare, dar mai avem jucători cu probleme. Unul astăzi era puțin răcit și nu știu cum va evolua până mâine. Vajushi, Diarra, Bart sunt scoși din joc pentru mâine, nu se pune problema. Lotul este destul de mare, problema este ca ei să își revină cât mai repede, să ne putem baza pe ei la următoarele meciuri" - a declarat Nae Constantin.
Constantin a fost însoțit la conferința de presă de Raul Avram, portarul care a primit numai două goluri în primele opt etape ale sezonului.
"O echipă destul de bine organizată, cu niște jucători cu experiență, însă nu ne sperie acest lucru, noi suntem bine, ne-am pregătit, sper ca duminică să luăm cele trei puncte și să revenim pe primul loc. -Target-ul meu este să nu primesc gol. Mă bucur că am închis poarta, sper să o țin tot așa. Jocul ne dă speranțe, sper să o ținem tot așa" - a declarat goalkeeper-ul petrolist.
Petrolul - CSC 1599 Șelimbăr se va juca duminică, de la ora 11:00, pe Stadionul "Ilie Oană".
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News