Arbitrul român, Ovidiu Hațegan, își va doborî propriul record de meciuri arbitrate în Champions League, după ce a fost delegat la o nouă partidă din grupele competiției.
Hațegan a fost trimis de UEFA să arbitreze meciul dintre PSG și turcii de la Basaksehir, partidă de care depinde calificarea parizienilor în fazele superioare ale competiției.
Centralul român va arbitra cea de-a șasea partidă consecutivă în Champions League din acest sezon, ceea ce este un record incredibil pentru arbitrajul românesc, cât și internațional.
Precedentul record îi aparține tot lui Ovidiu Hațegan, după ce ajunsese la 5 partide europene consecutive arbitrate.
Hațegan va fi ajutat de către asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, iar al patrulea oficial va fi Sebastian Colțescu.
Românul a mai arbitrat în acest sezon meciurile dintre Dinamo Kiev - Juventus 0-2, Atletico Madrid - RB Salzburg 3-2, Atalanta - Liverpool 0-5, Manchester United - Istanbul Basaksehir 4-1 și Șahtior Donețk - Real Madrid 1-0.
Meciul dintre PSG și Basaksehir se va juca marți, de la ora 22:00, pe stadionul Parc des Princes.
O veste importantă vine și din partea altui arbitru român. Istvan Kovacs va fi la centrul partidei dintre Zenit și Borussia Dormund, joc ce se va disputa tot în ziua de marți, doar că de la ora 19:55.
Kovacs va fi ajutat de către asistenții Vasile Florin Marinescu și Ovidiu Artene, iar cel de-al patrulea oficial va fi Marius Avram.