Liga Campionilor· 2 min citire

Trei jucători nominalizați de UEFA pentru trofeul 'Fotbalistul anului'

van dijk trofeu

van dijk trofeu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 aug. 2019, 17:03

Leo Messi, Cristiano Ronaldo și Virgil van Dijk au fost nominalizați de UEFA pentru trofeul 'Fotbalistul anului'. Câștigătorul va fi anunțat la ceremonia pentru tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor.

Potrivit cotidianului Marca, aceste trei nume au fost alese de către un juriu format din cei 80 de antrenori ai echipelor participante în Liga Campionilor și Europa League, precum și 55 de jurnaliști din fiecare federație membră a UEFA.

Anul trecut, trofeul a fost câștigat de către croatul Luka Modrici de la Real Madrid.

Leo Messi a fost cel mai bun marcator din Liga Campionilor (12 goluri), campion în Spania și golgheter în campionat, cu 36 de reușite în 34 de partide.

Cristiano Ronaldo a fost cel mai bun marcator din Liga Națiunilor, competiție pe care a câștigat-o cu Portugalia. A câștigat primul lui titlu în Italia, cu Juventus Torino. A marcat 28 de goluri în toate competițiile.

Virgil van Dijk a câștigat Liga Campionilor cu Liverpool, fiind ales cel mai bun jucător al finalei. În plus, a fost finalist în Liga Națiunilor și unul dintre cei mai buni jucători ai competiției.

fotbalistul anului

În afara celor trei finaliști pentru acest premiu, UEFA a anunțat și numele celor care au mai fost luați în calcul:

4. Alisson Becker (Brazilia / Liverpool) 57 puncte

5. Sadio Mane (Senegal / Liverpool) 51 puncte

6. Mohamed Salah (Egipt / Liverpool) 49 puncte

7. Eden Hazard (Belgia / Chelsea-Real Madrid) 38 puncte

8. Matthijs de Ligt (Olanda / Ajax-Juventus) 27 puncte

8. Frenkie de Jong (Olanda / Ajax-Barcelona) 27 puncte

10. Raheem Sterling (Anglia / Manchester City) 12 puncte

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Liga Campionilor