Mohamed Salah, 25 de ani, are un sezon extraordinar la Liverpool, motiv pentru care a intrat în atenția cluburilor Real Madrid și FC Barcelona.
După calificarea obținută de cormorani în fața lui Manchester City în semifinalele Ligii Campionilor cu scorul general de 5-1, în care fotbalistul african al anului 2017 a marcat de două ori, posibilul transfer al lui la Real Madrid s-ar putea face chiar din vară.
Reușita lui Salah, min.56, de marți seara prin care Liverpool a egalat-o pe City a fost savurată din plin, din loja stadionului Etihad, de legenda Steven Gerard.
În imagini ”Stevie G” este surprins cum sare de bucurie de pe scaun și dă totodată verdictul final pentru ”cetățeni”: ”Game Over!” (n.r. Joc Terminat!)
37 de goluri a marcat Salah pentru Liverpool în acest sezon, în toate competițiile. Egipteanul este și golgheterul la zi în Premier League.