Nicolae Constantin, pregătit să plece cu 3 puncte de la Arad: „Am văzut ce greșeli am făcut în prima etapă!”

Nicolae Constantin, Petrolul Ploieşti
UTA Arad va primi vizita celor de la Petrolul Ploiești în cadrul etapei a 2-a din noul sezon de Liga 1. Dacă arădenii vin după un 0-2 în fața celor de la FC Argeș, în prima etapă, ploieștenii au remizat cu cei de la FC Voluntari (1-1).
Nae Constantin, tehnicianul prahovenilor, a vorbit despre partida ce urmează să aibă loc la Arad, declarând că este dornic să plece cu unul sau chiar trei puncte.
„Eu zic că este un avantaj că jucăm cu stadionul plin, vom avea și noi fani la Arad!”
„Este un meci cu o echipă importantă a campionatului, o echipă cu suporteri. Au și un stadion nou, frumos, este o emulație frumoasă la Arad. Eu zic că este un avantaj că jucăm cu stadionul plin, vom avea și noi fani la Arad. Ne plac astfel de stadioane cu atmosferă. Dar, până la urmă, este doar un joc, important ca miză, depinde doar de noi să realizăm ceea ce ne-am propus, un punct sau trei.
Nu sunt schimbări drastice în echipă, am văzut ce greșeli am făcut în prima etapă. Acestea au fost legate de concentrare, trebuie să arătăm maturitate în acele momente ale jocului ce-ți pot aduce relaxarea și mă refer la loviturile de margine sau cele din 6 metri. Mergem cu avionul, ne întoarcem cu avionul și jucăm și la o oră bună, 21,30, seara. Mă bucur, căci ne-am antrenat de dimineață, la ora 11 și era foarte cald, insuportabil”, a declarat Nicolae Constantin, în cadrul unei conferințe de presă.
Ce i s-a spus lui Nae Constantin după meciul cu Voluntari!
„Cu siguranță, UTA nu va evolua ca la Pitești. Sunt în gardă, își doresc să câștige, publicul de partea lor. Va fi alt meci, vor fi mai periculoși în atac. UTA este o echipă bună, au făcut transferuri, au un antrenor care a confirmat la alte echipe, a ajuns în play-off cu o echipă mică. Nu am pregătit ceva special, ci doar trebuie să ne facem jocul nostru, doar așa putem spera la un rezultat pozitiv. După primul meci am primit felicitări că am jucat bine, dar după câteva zile asta se uită. Așa că acum vrem să fim pragmatici și să punem primele puncte în clasament”, a mai spus tehnicianul Petrolului.
Lucian Dumitriu, pregătit de duelul cu UTA!
„UTA e o echipă bună a campionatului nostru, despre care știm că vrea să joace în play-off și au și făcut transferuri pentru acest obiectiv. Au și un antrenor bun, dar noi mergem după puncte la Arad. Cheia noastră este unitatea, iar pe lângă asta – bineînțeles – că trebuie să păstrăm lucrurile bune arătate în primul meci și să le îndreptăm pe cele rele. În primul rând, eu zic că trebuie să ne păstrăm atitudinea avută cu Voluntariul și să fim mai atenți la fazele cheie”, a spus fotbalistul sosit la Petrolul de la Mioveni în această vară.
UTA Arad și Petrolul vor juca luni, 25 iulie, de la ora 21:30, în cadrul etapei cu numărul 2 din Liga 1.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























