Petrolul Ploiești· 1 min citire

Primul jucător transferat de Petrolul, de la promovarea în Liga 1, vine de la CSU Craiova

Petrolul Ploiești

Petrolul Ploiești

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 6 iun. 2022, 22:49

Petrolul Ploiești a perfectat primul transfer de când a promovat în Liga 1. Clubul prahovean l-a achiziționat pe fundașul dreapta Florin Borța (22 de ani). Acesta a mai jucat la echipa ploieșteană în stagiunea 2018/2019, atunci când a bifat 15 partide și a marcat un gol.

175 de mii de euro este cota de piață a lui Florin Borța, potrivit Transfermarkt.

“Petrolul s-a despărțit și de doi jucători, mijlocașul Marius Chindriș și fundașul central Viorel Lică.

Prima sosire oficializată a verii în tabăra „galben-albaștrilor” este aceea a fundașului dreapta Florin Borța. Jucătorul în vârstă de 22 de ani revine, astfel, la Petrolul, după ce a mai jucat pentru echipa noastră în stagiunea 2018-2019, atunci când a bifat 15 partide și un gol marcat.

Aparținând de Universitatea Craiova, grupare pentru care a adunat cinci apariții în primul eșalon, Borța a evoluat, sub formă de împrumut, din 2019, la Concordia Chiajna, totalizând 28 de prezențe pe parcursul stagiunii precedente a Ligii 2.

Noul acord dintre FC Petrolul și Florin Borța se va întinde până la finalul sezonului 2022-2023.

Bun(re)venit, Florin Borța!”, au scris reprezentanții Petrolului, pe Facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Petrolul Ploiești