Rugby· 2 min citire

Cupa Mondială de Rugby. Noua Zeelandă a spulberat Uruguayul și e în sferturi

Cupa Mondială de Rugby. Noua Zeelandă a spulberat Uruguayul și e în sferturi

Cupa Mondială de Rugby. Noua Zeelandă a spulberat Uruguayul și e în sferturi

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 6 oct. 2023, 12:08

Reprezentativa Noii Zeelande s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de rugby din Franța după ce a surclasat echipa Uruguayului cu scorul de 73-0 (26-0), joi seara, la Lyon, în ultimul său meci din Grupa A.

All Blacks au reușit nu mai puțin de 11 eseuri în acest meci, prin Damian McKenzie (20, 53), Richie Mo'unga (25), Will Jordan (33, 65), Cam Roigard (38), Fletcher Newell (45), Leicester Fainga'Anuku (49, 68, 77) și Tamaiti Williams (73), dintre care nouă au fost transformate, de Mo'unga (21, 26, 34, 50, 55), McKenzie (66, 69) și Beauden Barrett (74, 78).

Echipa de la antipozi va trebui să aștepte meciul de vineri dintre Franța și Italia, pentru a ști dacă va câștiga grupa sau va terminat pe locul secund.

Neozeelandezii au avut nevoie de 20 de minute pentru a deschide scorul în fața sud-americanilor, după ce le-au fost refuzate două încercări (Roigard -min. 8 și McKenzie - min. 17). Tripla campioană mondială și-a asigurat punctul bonus ofensiv încă din prima repriză.

La Lyon, în fața a 57.672 de spectatori au evoluat echipele:
Noua Zeelandă: McKenzie - Jordan, Lienert-Brown, J. Barrett (Clarke, 53), Fainga'Anuku - Mo'unga (B. Barrett, 63), Roigard (Christie, 53) - Cane, Jacobson, Frizell (Blackadder, 54) - Va'Ai, Whitelock (S. Barrett, 63) - Lomax (Newell, 9; Tu'ungafasi, 74), Taylor (Taukei'Aho, 46), Tu'ungafasi (Williams, 46).
Uruguay: Silva - Mieres (Juan Manuel Alonso, 58), Inciarte Rachetti, Vilaseca, Nicolas Freitas - Etcheverry (Berchesi, 50), Arata (Ormaechea, 60) - Bianchi, Diana (Civetta, 55), Ardao - Leindekar, Dotti (Rodriguez, 47) - Arbelo Garcia (Peculo, 58), Kessler (Pujadas, 63), Sanguinetti (Matias Benitez, 64).

Arbitru: Wayne Barnes (Anglia).

Înaintea meciului Franța - Italia, Noua Zeelandă este liderul grupei, cu 15 puncte, urmată de Franța, 13 puncte, Italia, 10 puncte, Uruguay, 5 puncte, Namibia, 0 puncte.

 

https://www.youtube.com/watch?v=krboPSyXxf0&ab_channel=RugbyWorldCup

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News