Simona Halep· 2 min citire

Simona Halep recunoaște, la mai mult de o lună de la retragere: „Îmi place foarte mult viața mea de acum”

Simona Halep

Simona Halep

Scris de Ion Gabriel Publicat: 23 mar. 2025, 20:15

Simona Halep a declarat, duminică dimineață, că se bucură de viață după retragerea din tenis, subliniind că acum poate dormi liniștită și nu mai trăiește într-un stres permanent din cauza turneelor.

„Am simțit cumva că fizic nu mai pot”, spune fosta sportivă

Ea a subliniat că nu planificase să se retragă la Transylvania Open, subliniind că a luat decizia după meciul cu Lucia Bronzetti din primul tur.

”Îmi place foarte mult viața mea de acum. Sunt mult mai relaxată, pot să dorm liniștitiă știind că a doua zi nu am niciun program. Eu fiind o sportivă disciplinată, aveam un stres permanent.

Acum descopăr lucruri noi, mă bucur de viață. Am mai multă grijă de mine, dau mai multă atenție persoanei mele. Învăț să trăiesc ziua de acum.

În tenis mereu privești în viitor. Acum privesc în prezent și trăiesc în prezent. Chiar mă bucur de această perioadă. Mulți îmi spun că îmi va fi foarte dor de tine, deocamdată îmi este bine cum sunt acum”, a declarat Halep la emisiunea Așii tenisului de la Digisport.

Halep a spus că perioada de suspendare pentru dopaj aa marcat-o emoțional. ”La Miami am jucat cumva din eliberare, Dar nu eram pregătită fizic și m-am accidentat.

Apoi am făcut tot ce a fost poisibil să mă recuperez să joc, mai ales că nu am vrut să mă operez. Am avut discuții cu cei apropiați, familia, prietenii, care m-au și sfătuit să mă opresc dar și să continui.

Am simțut cumva că fizic nu mai pot, parcă nu mai aveam și adrenalina pe care o simțeam la gândul la turnee”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep