Sică, fiul lui Ilie Dumitrescu, a fost condamnat la 2 ani și patru luni de închisoare cu suspendare, de către Tribunalul București.
Sică Dumitrescu a primit această sentință pentru trafic de droguri. Acesta a fost acuzat că a vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii și unui investigator care se afla sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei, potrivit celor de la Agerpres.
Acum, după ce a primit sentința cu doi ani de suspendare, Sică Dumitrescu este obligat să frecventeze un program de integrare socială și să presteze 60 de zile de mună în folosul comunității fie în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București, fie în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 6 București.
De asemenea, magistrații au dispus prelevarea de probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În același dosar, un complice al lui Sică Dumitrescu a primit o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare cu suspendare, informează și realitatea.net.
Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată cu apel.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News