Persoane necunoscute au vandalizat crucea de pe mormântul lui Ilie Balaci, iar polițiștii din Dolj au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de profanare de morminte.
Ilie Balaci a murit în octombrie 2018
Polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați, joi, de către societatea care se ocupă de paza Cimitirului Sineasca din Craiova cu privire la faptul că persoane necunoscute au spart o fotografie fixată pe o piatră funerară.
Prejudiciul este de 300 de lei. Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte. Ei continuă cercetările pentru identificarea autorilor acestei fapte.
Ilie Balaci a murit în octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.
Născut la 13 septembrie 1956, Balaci și-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984). El a mai evoluat la FC Olt și la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naționale, pentru care a marcat opt goluri.
Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului și din nordul Africii, cu care a obținut numeroase performanțe.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News