Sportul constănțean, dar și cel românesc sunt din nou în doliu, după ce s-a stins din viață culturistul Costel Căileanu, din Năvodari.
Costel Căileanu făcea culturism de la 20 de ani
El a murit într-un grav accident petrecut pe drumul dintre Năvodari și Corbu. Fost multiplu campion național și medaliat cu bronz la Campionatul Balcanic, Costel Căileanu nu mai participa în competiții, dar nu renunțase la practicarea culturismului și, în plus, pregătea mai mulți tineri la acest sport.
Făcea culturism de la 20 de ani, iar în tinerețea sa era celebru pentru forma cu care concura. El evolua în concursuri la categoria grea și avea o calitate musculară deosebită.
A cucerit mai multe titluri de campion al României și de fiecare dată a fost la bătaie și la open, alături de câștigătorii celorlalte categorii, pentru titlul de campion absolut al competiției respective, potrivit Ziua Constanța.
Prietenii îl plâng pe Costel Căileanu
Pe rețelele de socializare, mesajele de condoleanțe curg, prietenilor și celor apropiați nevenindu-le să creadă că fostul sportiv nu mai este. Un mesaj tulburător a postat unul dintre prietenii lui Costel Căileanu.
„Prin ce mi-ai dat sa trec, Doamne... sa-mi plang generatia mea... sportivii mei... sufletul meu... si o spun cu mana pe inima... Costica pentru mine ca si sportiv va ramane in telefon... PE VIATA.
Un numar care nu va mai suna niciodata... si nici nu va mai raspunde nimeni... Azi nu ma antrenez... sunt cazut... am fost sunat... Maestre, prietenul dumneavoastra a murit...
Un accident l-a oprit din drumul pe care cu greu l a construit... DRUMUL CULTURISTULUI...
Mi-e greu... tot mai greu sa postez, prietenii mei... CUM SE DUC... mi-e greu... Ma doare sufletul si nu uit cand vorbeam la telefon si imi spuneai... ADRIAN, VOM RAMANE LEGENDE.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace... PRIETENUL MEU. Campionul unei mari iubiri... CULTURISMUL...”, este mesajul.