Special· 2 min citire

De Bruyne scoate la licitație un tablou în beneficiul unei asociații pentru copii bolnavi

Kevin De Bruyne

Kevin De Bruyne

Scris de Ion Gabriel Publicat: 7 aug. 2025, 20:45

Fotbalistul Kevin De Bruyne a scos la licitație un tablou din colecția sa personală, încasările urmând să fie donate unei asociații care ajută copiii bolnavi, relatează L'Equipe.

Profitul va fi folosit în special pentru finanțarea cercetării în domeniul bolilor metabolice

„În calitate de tată, sunt profund afectat de numărul copiilor care suferă de boli metabolice. Sunt boli rare, dar adesea mortale, care necesită urgent cercetări mai aprofundate”, a transmis internaționalul belgian în vârstă de 34 de ani într-o postare publicată joi pe contul său de Instagram.

„Arta poate schimba vieți. Este șansa voastră de a face ceva”, a completat el.

Expusă la Galeria de Artă Robinson din Knokke, pânza aleasă de noul jucător al echipei Napoli, intitulată „7Z2Q#CB”, a fost realizată de artistul german Claus Bestermann, specialist în pictură abstractă.

Agentul lui Bestermann, Jos de Troyer, apropiat al familiei De Bruyne, i-a făcut propunerea fostului mijlocaș al Manchester City.

„Nu a trebuit să-i cer decât o singură dată și a acceptat imediat. Kevin este tată a trei copii și foarte implicat în tot ceea ce fac. De asemenea, este extrem de pasionat de sănătatea copiilor. Este un subiect care îi este foarte drag”, a declarat De Troyer.

Profitul obținut din vânzare va fi folosit în special pentru finanțarea cercetării în domeniul bolilor metabolice, care sunt uneori greu de identificat.

Licitația va avea loc în noiembrie și va include și alte tablouri, precum și mașini rare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News