Special· 3 min citire

EXCLUSIV | Dat afară pentru că nu a cooperat! ,,Te duci la Burleanu, dacă nu le dai 60.000 de euro, te dă afară”

Razvan-Burleanu

Razvan-Burleanu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 oct. 2020, 18:10

Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naționale a vorbit despre suma imensă pe care Răzvan Burleanu i-a cerut-o în 2016 pentru a nu fi dat afară de la federație, în exclusivitate la Realitatea Plus.

Pompiliu Popescu a povestit cum a decurs întregul film al acțiunii întreprinse de Răzvan Burleanu prin intermediul lui Anghel Iordănescu. Pompiliu Popescu a trebuit să primească din partea FRF nu mai puțin de 90.000 de euro în urma calificării României la Campionatul European din 2016, însă Burleanu nu a fost de acord ca medicul să primească toată suma.

,,Ei nu au vrut să-mi dea acești bani. Chiar l-au trimis pe Iordanescu. Eu îmi asum ce spun. L-au trimis pe Iordănescu pe 8 mai să se întâlnească cu mine și să-mi propună din partea domnului Burleanu, ca din cei 90.000 de euro primă, să îmi rămână mie doar 30.000 și restul să rămână la ei.

pompiliu-popescu

Atenție, deci Iordanescu a fost mesagerul lor. Eu i-am spus că nu sunt de acord și mi-a spus, <<vezi ce faci, mâine te duci la Burleanu, că te dă afară dacă nu le dai 60.000 de euro>>.''  a spus fostul medic al echipei naționale.

Citește și EXCLUSIV | Dezvăluire incredibilă! Iordănescu a jucat la două capete: în staff-ul lui Gică Popescu, susținător al lui Burleanu!!!

Pompiliu Popescu spune că s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu, dar nu a cedat niciun ban conducerii federației. Acesta a fost numit de actuala conducere drept un om al Generației de Aur și al vechii conduceri a FRF.

,,Am fost a doua zi, erau aliniați, Burleanu, Vișan și Bodescu. Le-am spus că eu nu cedez niciun ban, este munca și meritul meu și astept să-mi dea banii. Burleanu a fost foarte nervos. A zis că o să-mi dea banii, sigur că da, dar a ținut să-mi spuna că eu sunt omul Generației de Aur, că de ce mai stau în federație dacă eu sunt omul Generatiei de Aur și a vechii Federații.'', a mai spus fostul medic în exclusivitate pentru Realitatea Plus

Imagini de la antrenamentul echipei nationale a Romaniei, disputat la Saftica.

,,S-a enervat foarte mult, am plecat, la revedere și am așteptat  să-mi pună banii în cont, ceea ce s-a și întamplat. Să semnez probabil că i-am luat și să îi dau lor. Iordănescu mi-a spus textual că <<Burleanu nu vrea să-ți dea decat 30.000 de euro>> și în consecință 60.000 urmau la ei să rămână. Mi-am luat banii și am început deal-ul. M-au dat afară, nici nu mai doream să merg la acel campionat din 2016 pentru că am primit destul de multe semnale, de teamă.

EXCLUSIV | Dat afară pentru că nu a cooperat! ,,Te duci la Burleanu, dacă nu le dai 60.000 de euro, te dă afară” – poza 3

Vă spun sincer că de teamă, nu cumva, unul de-ai lor să pună la jucători în mâncare sau în vreo băutură ceva, o substanță care ar fi fost doping.'', a încheiat Pompiliu Popescu.

Pompiliu Popescu a fost medicul echipei naționale timp de 30 de ani.

Citește și EXCLUSIV | Rizea despre arestarea lui Gică Popescu: “N-am văzut în viața mea așa ceva. E unic în România!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News