Ion Țiriac are serioase bătăi de cap la început de an!
Patinoarul omului de afaceri din Otopeni ar urma să fie demolat, în condițiile în care statul român vrea să facă aici o gară care să lege prin calea ferată aeroportul de centrul orașului, în perspectiva Euro 2020.
Țiriac a aflat despre acest demers, care prinde tot mai mult contur. De altfel, Gică Popescu a dat asigurări că vom avea un tren între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, care va face 16 minute.
"Dacă vom face calea ferată, ne vom prezenta foarte bine din punct de vedere al transportului. Vor exista, cred, două stații (n.n. – între aeroport și București). Se va face 16 minute de la aeroportul Otopeni până la gara centrală. Va fi folosit și aeroportul Băneasa. Totul trebuie să fie gata în mai 2020. Trebuie să avem mai multe posibilități de a scoate oamenii din aeroport și de a-i duce către București", a spus Popescu, la Digi Sport.
"Să nu-mi bage trenul în patinoar, pentru că ar putea supăra câteva mii de copii", avertiza Ion Țiriac, în vara anului trecut.
VIDEO: Vezi mai jos imagini cu patinoarul lui Țiriac
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News