FOTO | Veste teribilă! Un cunoscut pilot a murit după un accident la Raliul Iașiului

Mașina avariată a lui Adrian Răspopa
Pilotul oneștean Adrian Răspopa a decedat în cursul zilei de astăzi după ce starea sa s-a agravat în urma accidentului suferit în cadrul Raliului Iașiului.
Acesta a avut loc în cadrul probei speciale care a fost ulterior întreruptă în urma incidentului tragic. Adrian Răspopa a pierdut controlul mașinii în zona Hadâmbu și a rămas încarcerat după izbitura violentă. Copilotul său, Cosmin Diacu nu a suferit leziuni grave și a părăsit de unul singur automobilul avariat. Amândoi au fost transportați după acest episod nefericit la Spitalul Sf Spiridon din Iași.
"Pe locul 2 la general după PS1 la Raliul Iașului, echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) a avut o ieșire violentă în decor pe PS2 Hadâmbu. Echipajele SMURD au intervenit rapid pentru a-i prelua pe cei doi.
Proba specială e întreruptă. Adrian Răspopa a avut nevoie de intervenția medicilor, a fost stabilizat și e transportat de urgență la spital. Cosmin Diacu este în afara oricărui pericol, dar are nevoie de investigații suplimentare.
Un elicopter îi preia pe cei doi membri ai echipajului pentru a-i transporta la Spitalul Județean de Urgență Iași. Proba specială cu numărul 2 se neutralizează", au anunțat imediat organizatorii competiției, pe o rețea de socializare.
sursa foto: facebook.com/iasirally.ro
Răspopa a ajuns în comă în unitatea medicală ieșeană, iar medicii au încercat în zadar să îi salveze viața.
"Este într-o stare critică, în șoc hipovolemic, comă post resuscitare, este intubat, ventilat mecanic. Se fac investigații și se iau decizii în ceea ce privește necesitatea resuscitării în continuare și a intrării în sala de operație.
Sunt leziuni severe la nivelul bazinului, abdomenului și cranio-cerebral. Echipa din spital, ATI și Urgențe și clinici chirurgicale, fac toate eforturile pentru menținerea în viață", a fost concluzia Dianei Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD Iași în momentul în care pilotul a fost adus la spital.

sursa foto: facebook.com/iasirally.ro
Imediat după ce a fost anunțat decesul lui Adrian Răspopa, Federația Română de Automobilism a transmis un mesaj pe contul său oficial de pe o rețea de socializare.
Pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața în urma accidentului grav de pe a doua probă specială de la Raliul Iașului. Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, acesta a fost operat, însă din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat. Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei.

sursa foto: facebook.com/iasirally.ro
Conducerea Federației Române de Automobilism Sportiv, prezentă la fața locului, este în aceste momente alături de cei apropiați lui Adi și de sportivi în zona creată pentru Parcul Închis unde se păstrează un moment de reculegere.
La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanțele și modul de intervenție la locul accidentului. Odihnește-te în pace, Adi!", a fost mesajul ce a însoțit postarea.
CITEȘTE ȘI -->> VESTEA CARE ZGUDUIE LUMEA SPORTULUI. A MURIT LA DOAR 18 ANI: ”SUNTEM TULBURAȚI”

sursa foto: facebook.com/iasirally.ro
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























