Special· 2 min citire

Gigi Becali a vorbit despre cazul arbitrului Sebastian Colțescu: "Pe mine nu poți să mă acuzi că spun «ăla negru»!"

Gigi Becali

Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 dec. 2020, 22:42

Evenimentul petrecut la începutul lunii decembrie, în timpul partidei PSG – Istanbul Bașakșehir, a zguduit lumea fotbalului la nivel mondial, iar brigada de arbitrii români a fost aspru criticată de foarte multe persoane!

Delegația de arbitrii români din partida care a avut loc în ultima etapă a grupelor UEFA Champions League, PSG – Istanbul Bașakșehir, a fost protagonista unuia dintre cele mai controversate episoade din istoria recentă a competiției.

Totul s-a petrecut în minutul 15 al partidei, în momentul în care Sebastian Colțescu, al patrulea arbitru al brigăzii, i-a comunicat prin cască centralului Ovidiu Hațegan să-l avertizeze pe camerunezul din staff-ul turcilor, Pierre Webo. Colțescu a avut neinspirația de a-l identifica pe fostul atacant ca fiind “tipul ăla negru”, iar acest lucru a scandalizat jucătorii ambelor echipe care au decis în cele din urmă să nu mai continue meciul.

coltescu

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre expresia prin care s-a adresat arbitrul român camerunezului din staff-ul lui Bașakșehir și este de părere că termenul folosit nu poate fi considerat ca fiind cu tentă rasială. Ulterior, latifundiarul din Pipera a dezvăluit și actele caritabile pe care le-a făcut în ultimul timp într-o țară din Africa.

"Pe mine nu poți să mă acuzi că spun «ăla negru». Că tot «ăla negru» spun... Dar n-ai cum să zici că e discriminare. Eu am făcut în Uganda, am acolo sute de copii cărora le dau de mâncare, am făcut și o mănăstire. Nu ai cum să spui că e ură de rasă, când eu le dau mâncare la copii!”, a declarat Gigi Becali, potrivit Pro TV.

Citește și Dennis Man putea ajunge la Dinamo înainte să semneze cu marea rivală! Motivul incredibil din spatele transferului ratat

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News