„Am vrut să-l aduc antrenor pe Devis Mangia, pentru că MM mi-a zis că e antrenor bun, profesionist. E adevărat, Craiova juca bine.
Eu m-am interesat și m-am interesat și la Rotaru. Rotaru nu mi-a zis exact ce, dar mi-a dat de înțeles că așa e (n.r. - zvonurile despre hărțuirea sexuală). Și atunci, eu cum să iau așa ceva? Doamne, miluiește! Când am auzit așa, am zis ce-mi trebuie balamuc, Doamne ferește. M-a ferit Dumnezeu. Cum să-l iei la tine în casă, ăsta vine cu duhuri necurate.
Nu am mai zis după aia de ce nu l-am luat, să nu fiu iar amendat pentru discriminare de comisia de la Federație. Dacă așa vrea Europa... Nu te joci cu ăștia.
Credeți că Mangia face ce face că vrea el? Credeți că el nu știe că nu e bine ce face? El e obligat. De ce? Pentru că are stăpân. Nu se poate controla, pentru că stăpânul lui, drac, îi spune «așa să faci». Și el face. Eu nu pe Mangia îl condamn, el e comandat de stăpân. Stăpânul lui drac, dracul care-l pune. Niciun om nu vrea să facă asta”, a spus Gigi Becali pentru Gazeta Sporturilor.
Devis Mangia este acuzat de hărțuire sexuală la adresa unui jucător de la Universitatea Craiova. Mama lui Răzvan Popa a făcut dezvăluirile după ce Mangia a fost implicat într-un nou scandal sexual în Malta.