Gigi Mulțescu, unul dintre cei mai mari fotbaliști și antrenori pe care i-a dat clubul Dinamo, va fi înmormântat lângă o altă legendă a formației din Ștefan cel Mare.
Inițial, familia celui care a decedat la vârsta de 72 de ani a dorit ca bărbatul să-și găsească odihna veșnică în satul Subcetate, din Hațeg, în județul Hunedoara. Din păcate, alte necazuri i-au împiedicat să ajungă acolo, iar apropiații au fost nevoiți să se reorganizeze.
Gigi Mulțescu va fi înmormântat la Cimitirul „Reînvierea”
Astfel, ajutați de Nicolae Badea, fostul președinte al lui Dinamo, familia lui Gigi Mulțescu a găsit un loc de veci în București. Cel supranumit „Smurdul” va fi înmormântat la Cimitirul „Reînvierea”, la o distanță de 20 de metri de mormântul lui Florea Dumitrache. Cimitirul „Reînvierea” se află pe Strada Reînvierii 4, în sectorul 2 al Bucureștiului.
Trupul lui Gigi Mulțescu a fost depus deja, luni dimineață, la ora 10.00, în sala de trofee a clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. Va sta acolo până marți, la ora 12.00, când va fi depus la capela cimitirului. Funeraliile vor avea loc miercuri.