Special· 2 min citire

Handbalista Asma Elghaoiu, de la SCM Râmnicu Vâlcea, a primit cetățenia română

Asma Elghaoui

Asma Elghaoui

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 dec. 2024, 20:15

Echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea a anunțat, joi, că jucătoarea sa de origine tunisiană Asma Elghaoui a primit cetățenia română.

„Voi purta cu mândrie, onoare și reală recunoștință tricoul tricolor”, a spus sportiva

Selecționerul Florentin Pera și-a arătat deja interesul pentru convocarea handbalistei la națională.

„Una din cele mai valoroase jucătoare ale echipei noastre a devenit oficial cetățean român. Născută în Tunisia și naturalizată anterior în Ungaria, Asma este cunoscută ca fiind unul dintre cei mai buni pivoți din handbalul mondial.

Asma Elghaoui cetățenie

Cu o carieră impresionantă, Asma continuă să contribuie la succesul echipei noastre, iar naturalizarea sa este un pas important, dar și firesc pentru handbalul românesc.

De altfel, selecționerul naționalei României, Florentin Pera, și-a exprimat deja dorința de a o vedea pe Asma îmbrăcând tricoul primei reprezentative”, a transmis clubul vâlcean.

La rândul său, handbalista a declarat după primirea cetățeniei: „Acum 6 ani, când am ajuns în România, nu mi-aș fi imaginat niciodată că această țară, acești oameni, cultura lor, tradițiile lor, vor deveni pentru totdeauna căminul meu.

Astăzi sunt atât de mândră că această țară frumoasă, care a fost martora primelor bătăi ale inimii fiului meu, va rămâne pentru totdeauna ancorată în viețile noastre, oferindu-mi cetățenia.

Sunt foarte bucuroasă de locul unde mă aflu astăzi, datorită multor sacrificii și oamenilor care au crezut în mine.

În ziua în care voi purta tricoul tricolor, îl voi purta cu mândrie, onoare și cu o reală recunoștință față de toți acești oameni care au reprezentat un mare sprijin pentru mine”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News