Jucătorul de tenis de masă Eduard Ionescu a fost susținut din tribune la meciul din primul tur la simplu de mama și mătușa sa, el afirmând că acest lucru i-a dat putere, informează pagina de Facebook a clubului Steaua.
În vârstă de 19 ani, el a reușit o victorie entuziasmantă în turul 1 al concursului olimpic de la Paris. A salvat șase mingi de meci pentru al învinge pe numărul 19 mondial, nigerianul Quadri Aruna.
”M-a dominat primele trei seturi. Mi-am zis apoi să câștig măcar un set. Apoi, să fac încă un punct, încă un punct, să pot prelungi întâlnirea și să mă pot bucura de această atmosferă incredibilă de la Jocurile Olimpice. Nu pot zice că am avut încredere că o să revin, dar pur și simplu m-am gândit că nu mai am ce pierde. Am dat tot ce am putut, am riscat și loviturile, din fericire pentru mine, au intrat pe masă”, a declarat la final Eduard Ionescu.
Mama și mătușa lui Edi Ionescu au fost în tribune pentru a-l susține pe sportivul Stelei. ”Familia mea mereu mi-a dat și îmi va da putere să trec peste orice obstacol. Trag din ce în ce mai tare de mine. Nu este prima dată când sunt condus. M-am gândit la mama, în timpul meciului, că a bătut tot drumul până aici. Acum, îmi doresc din suflet să mai prindă încă o dispută de-a mea”, a încheiat Edi Ionescu.