Special· 2 min citire

Lovitură dată de Anamaria Prodan! A câștigat procesul și va primi 350.000 de euro!

Anamaria Prodan

Anamaria Prodan

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 nov. 2023, 18:39

Tribunalul București i-a dat dreptate impresarei Anamaria Prodan în procesul cu Dennis Man, iar jucătorul trebuie să plătească o sumă imensă.

Anamaria Prodan trebuie să primească 350.000 de euro, după procesul câștigat cu Dennis Man

Totul a început în ianuarie 201, când mijlocașul ofensiv a fost transferat de la FCSB la Parma, pentru 13 milioane de euro.

La negocieri nu a fost prezentă Anamaria Prodan, care avea contract de reprezentare cu jucătorul, ci Ioan „Giovanni” Becali. Man a denunțat unilateral înțelegerea cu imnpresara, iar aceasta l-a dat în judecată, cerând o sumă imensă.

Anamaria Prodan a câștigat în prima instanță, dar fotbalistul a făcut Apel. A pierdut și este obligat să plătească 350.000 de euro impresarei plus cheltuieli de judecată de aproape 30.000 de euro. Man poate face Recurs în termen de 30 de zile, la Curtea de Apel București.

„Am aflat și eu acum de la avocatul meu. Este ceva firesc. Într-o țară normală, un contract trebuie agreat și respectat de comun acord. În caz contrar, dacă lucrurile nu erau așa, după atât de mult timp se instala, cu siguranță, haosul.

Contractul semnat, discutat, agreat de comun acord se respectă până la capăt. Eu cred că există un Dumnezeu acolo Sus, care ne vede pe toți, și când nu ești corect cu viața, vine și data când trebuie să plătești”, a spus Anamaria Prodan, potrivit Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News