Marta Kostiuk acuză lipsa de reacție a jucătorilor ruși: "Aceste declarații mă rănesc. Ucraina nu va renunța niciodată"

Marta Kostiuk
Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostiuk (locul 54 mondial WTA) a vorbit într-o conferință de presă, despre războiul din țara ei.
Sportiva a vorbit despre frica de a-și pierde familia, mândria de a-și vedea compatrioții rezistând și dezamăgirea față de lipsa de reacție a jucătorilor ruși din circuit, informează lequipe.fr, citată de news.ro.
"Sincer, având în vedere starea psihică în care mă aflu în acest moment, a fost foarte greu să intru pe teren. Nu știam la ce să mă aștept de la mine, nu știam la ce să mă aștept de la corpul meu. Când m-am trezit în această (joi) dimineață, am spus: Nu voi reuși. Nu pot câștiga. Pe tot parcursul meciului, am încercat să găsesc soluții. Ea juca foarte bine. Scopul meu principal a fost să lupt. Și am luptat.
A fost o revenire dificilă. Nu credeam că sunt capabilă având ceea ce se întâmplă în țara mea. Familia mea este acolo. Este o perioadă dificilă. Mai ales primele zile, când totul a început. A fost oribil. Acum, să spunem că "sistemul nostru nervos” se obișnuiește cu situația, cu aceste emoții", a declarat Kostiuk.
Citește și Unul dintre cei mai talentați piloți români de raliu, mort în urma unui accident rutier cu o mașină din Ucraina

Kharkiv. Foto: Profimedia
Aceasta a trecut în primul tur de la Indian Wells, joi, de belgianca de origine ucraineană Marina Zanevska, cu 6-7 (5), 7-6 (5), 7-5.
"Indiferent ce spun, toți ucrainenii mă vor înțelege. M-a ajutat foarte mult să vin aici și să le văd pe celelalte fete (jucătoare ucrainene) suferind la fel de mult ca mine. Împărtășim experiențele noastre, sentimentele noastre. Este terifiant. În primele zile, toată familia mea a fost acolo, adunată în aceeași casă. Dacă s-ar fi întâmplat ceva, mi-aș fi pierdut întreaga familie dintr-o lovitură.
Doar gândindu-mă, pfff... Te culci fără să știi dacă, când te trezești, vei mai avea o familie. Asta a fost starea mea mentală în primele zile. Apoi, treptat, te obișnuiești cu situația, înțelegi ce se întâmplă, cine ce face, tactica rușilor... Oricum, e imposibil să rămâi în starea primelor zile, o iei razna! Este inexplicabil și foarte șocant. Suport situația cât pot de bine.
Fiecare e diferit. Am ales să lupt venind aici. La început m-am simțit vinovată că nu eram acolo. „Toată familia mea este acolo, cu excepția mea, de ce?” M-am simțit vinovată că joc tenis, că deasupra mea cerul este albastru, luminos și senin. Dar nu este sănătos. Fiecare luptă cum poate. Treaba mea este să joc tenis. Așa pot ajuta. Aș fi mult mai puțin utilă dacă m-aș întoarce acasă pentru a fi voluntar. Mi-ar plăcea să fac asta, dar cred că sunt mai utilă aici".
"Nu m-am simțit singură de la începutul războiului. Eram în Monaco când a început totul. Prietena mea cea mai bună, Kata Zavatska, a venit să mă vadă pentru că era singură. Ne-am ajutat una pe alta. Părinții ei erau și ei acolo. Echipa mea a fost lângă mine, sprijinul lor a fost incredibil. Apoi am călătorit aici și sunt nespus de recunoscătoare, nu știu cui, poate lui Dumnezeu, că mama a putut să mi se alăture.
Nu m-am simțit niciodată atât de unită cu țara mea și cu poporul ucrainean ca astăzi. Suntem o mare familie. Cât despre circuit, ceea ce este foarte dezamăgitor este că nicio jucătoare rusă nu a venit să mă vadă. Nimeni nu mi-a spus că îi pare rău pentru ceea ce îmi face țara ei. O jucătoare mi-a trimis mesaje, alta a discutat cu mine, dar nu am auzit scuze, nu am auzit pe nimeni spunându-mi că nu acceptă ceea ce se întâmplă. Pentru mine asta e șocant. Nu trebuie să fii implicat în politică pentru a te comporta ca o ființă umană.
Toată lumea știe ce se întâmplă. Mă doare de fiecare dată când ajung la teren și îi văd pe toți acești jucători ruși. Singura lor problemă în acest moment este că nu pot face transferuri de bani. Despre asta vorbesc! Acest lucru este inacceptabil în opinia mea. De ce se comportă astfel jucătorii ruși? Nu am nicio explicație, habar n-am".
Marta Kostiuk a transmis că niciodată nu a fost mai mândră că este ucraineancă și în fiecare dimineață își sună familia. "Ucrainenii au fost întotdeauna oameni puternici din punct de vedere mental. Am luptat mereu pentru libertate. Mereu am mers în direcția Europei. Că tipul care se află în acest moment într-un buncăr (n.r. - vorbește despre Vladimir Putin) decide să ne alăturăm țării lui, a fost o mare greșeală. A fost o revoluție la Kiev între 2013 și 2014. Eram acolo la vremea aceea. Îmi amintesc cât de uniți au fost toți și cum am schimbat guvernul.
Că tipul ăsta ar putea crede că după opt ani am convenit brusc să ne integrăm în țara lui, a fost o mare greșeală pentru care plătește în prezent. Priviți armata noastră, este uimitor ce face. Au trecut două săptămâni și încă nu au luat un oraș mare. Bineînțeles, sunt mulți morți, multe case distruse... E înspăimântător. Dar niciodată nu am fost atât de mândru că sunt ucraineană așa cum sunt acum'.
Citește și Roman Abramovich rămâne fără averea din Marea Britanie – Lovitură uriașă

Ea a criticat din nou lipsa de reacție a jucătorilor ruși: "Din nou, nu trebuie să fii implicat în politică pentru a ști ce se întâmplă, cine a invadat pe cine, cine bombardează pe cine... Este foarte simplu. Nu poți fi neutru în această situație. Pentru mine, «Fără război» poate însemna mai multe lucruri. De exemplu, noi (Ucraina) am putea pune capăt războiului renunțând.
Dar asta nu a fost niciodată o opțiune. Din prima zi, am știut că nu se va întâmpla pentru că am trăit revoluția și am știut că oamenii nu ar vrea să meargă pe altă cale, adică spre Rusia. Pentru mine, aceste postări și declarații nu au sens. Sunt goale! Ce vrei ? Vrei ca Ucraina să piardă? Ca Rusia să câștige? Rusia să piardă? O voi spune de o sută de ori: Ucraina nu va renunța niciodată. Putem pierde, deși nu cred, dar Ucraina nu va renunța niciodată. Așa că astăzi, a spune „Fără război”, pentru mine, înseamnă a vrea ca Ucraina să renunțe.
Pentru că Putin nu se va opri niciodată, toată lumea știe cât de nebun este. Așa că ne luptăm. Și aceste postări și declarații mă rănesc pentru că sunt lipsite de sens".
În turul doi la Indian Wells, Marta Kostiuk va evolua cu belgianca Elise Mertens, locul 23 mondial.
Citește și Ilie Năstase se teme de potențiala escaladare a războiului: „Mi-e tare frică. Ce să facem cu 120 de soldați?”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























