Special· 1 min citire

Medalie de aur pentru Cătălin Chirilă în proba de canoe simplu pe 1.000 metri

catalin chirila

catalin chirila

Scris de Dan Istratie Publicat: 20 aug. 2022, 16:01

Sportivul român Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri, sâmbătă, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.

Chirilă (24 ani), campion mondial în această probă, la începutul lunii, în Canada, a condus cursa de la un capăt la altul și s-a impus cu timpul de 3 min 49 sec 681/1000, fiind urmat în clasamentul final de cehul Martin Fuksa, multiplu campion european și medaliat la Mondiale, la 351/1000, și de italianul Carlo Tacchini, la 1 sec 956/1000.

Ultima medalie europeană la canoe simplu 1.000 m a fost cucerită în 2011 la Belgrad de Iosif Chirilă (argint), iar ultimul titlu european a fost obținut de Florin Mironcic (2006) la Racice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News