Special· 2 min citire

Mesajul emoționant al lui Florentin Petre, în ziua în care Cătălin Hîldan ar fi împlinit 50 de ani

Steaguri Cătălin Hîldan

Steaguri Cătălin Hîldan

Scris de Ion Gabriel Publicat: 3 feb. 2026, 17:30

Florentin Petre, antrenor secund la FC Dinamo, a transmis un mesaj emoționant, marți, în ziua în care „Unicul Căpitan” trebuia să împlinească 50 de ani.

„Dinamo încă te așteaptă! Dinamo încă te strigă!”, transmite tehnicianul fostului lui coleg

Cătălin Hîldan s-a născut la 3 februarie 1976 și a murit la 5 octombrie 2000.

„Căpitane,

Astăzi ai fi împlinit 50 de ani. Pentru mine și pentru toți cei care au intrat cu tine pe teren, ziua asta nu trece niciodată normal. Ne întoarcem mereu acolo, la momentul în care fotbalul s-a oprit și nimic nu a mai fost la fel.

Au trecut generații întregi care au schimbat vestiarul. Dar tu ai rămas. Tricoul tău nu a mai fost atins. Numărul tău a rămas al tău. Peluza îți poartă numele. Nu din nostalgie, ci din respect.

Ce mă emoționează cel mai tare este altceva. Copiii care vin azi pe stadion nu te-au văzut jucând. Nu știu cum intrai la minge. Nu știu cum strigai în teren. Și totuși îți știu numele. Îl scandează. Îl simt. Pentru că Dinamo a avut grijă să nu te lase să dispari.

Ești încă prezent la fiecare meci important. Ești în fiecare scandare care începe din peluză. Ești în fiecare moment în care Dinamo luptă până la capăt. Asta înseamnă că n-ai plecat cu adevărat.

Astăzi nu te plângem. Astăzi te salutăm. Pentru ce ai fost. Pentru ce ai lăsat. Pentru faptul că, după atâția ani, încă reușești să ții un stadion unit.

Dinamo încă te așteaptă! Dinamo încă te strigă!”, este mesajul transmis de Florentin Petre.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News