Special· 1 min citire

Moment de reculegere în memoria lui Florin Marin, la toate meciurile din primele trei eșaloane

FRF

FRF

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 sept. 2025, 19:45

Federația Română de Fotbal a anunțat organizarea unui moment de reculegere la partidele din Superligă, Liga 2 și Liga 3, în memoria lui Florin Marin, decedat joi, la 72 de ani.

Regretatul tehnician a fost selecționer al naționalei U21 a României

Momentul de reculegere se va ține înaintea partidelor din această etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3.

Născut la data de 19 mai 1953 în București, Florin Marin a jucat ca fundaș central, evoluând pentru echipe precum Rapid București, Steaua București, FC Argeș, Gloria Buzău și Inter Sibiu. În primul eșalon a strâns peste 280 de meciuri, fiind de asemenea component al echipei naționalei U21.

Ca antrenor, a condus numeroase cluburi din Liga 1 și Liga 2, a fost antrenor principal la Echipa Națională Under 21 și antrenor secund la prima reprezentativă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News