Special· 1 min citire

Nicolae Ciucă, mesaj de felicitări pentru canoistul Cătălin Chirilă care a luat aur la Campionatul Mondial

Cătălin Chirilă a fost urmat pe podium de brazilianul Isaquias Santos, campionul olimpic de la Tokyo şi multiplu campion mondial, și de cehul Martin Fuksa, de cinci ori vicecampion al lumii

Cătălin Chirilă a fost urmat pe podium de brazilianul Isaquias Santos, campionul olimpic de la Tokyo şi multiplu campion mondial, și de cehul Martin Fuksa, de cinci ori vicecampion al lumii

Scris de Dan Istratie Publicat: 8 aug. 2022, 12:46

Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a felicitat, luni, pe canoistul Cătălin Chirilă pentru performanțele extraordinare obținute la Campionatele Mondiale din Canada, subliniind că acesta "continuă drumul de aur deschis de legendarul Ivan Patzaichin".

Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri și medalia de argint în cursa de 500 metri.

"Zile de sărbătoare pentru sportul românesc grație performanțelor extraordinare obținute de canoistul Cătălin Chirilă, la Campionatele Mondiale de Canoe Sprint din Canada. Canoistul nostru rescrie istoria canoei românești și continuă drumul de aur deschis de legendarul Ivan Patzaichin. Îl felicit din toata inima pe Cătălin Chirilă pentru rezultatele remarcabile obținute la capătul multor ani de muncă și îi doresc mult succes mai departe! Îi felicit pe antrenori și familia fără a căror susținere aceste performanțe nu ar fi fost posibile! Asemenea celorlalți campioni ai României, Cătălin este un model pentru generația tânără! Suntem mândri de campionii noștri!", a transmis Ciucă, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News