Special· 2 min citire

Novak Djokovic, la pământ după condamnearea la închisoare a lui Boris Becker: "Mă doare sufletul pentru el"

Boris Belker și Novak Djokovic. Foto: Profimedia

Boris Belker și Novak Djokovic. Foto: Profimedia

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 1 mai 2022, 22:54

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (locul 1 ATP) a declarat că îl doare sufletul pentru Boris Becker, pentru că acesta a fost condamnat la închisoare în dosarul legat de falimentul personal.

“Mă doare sufletul pentru el. Este un prieten, prieten de mult timp, m-a antrenat trei-patru ani, este o persoană pe care o consider apropiată și a contribuit mult la succesul carierei mele. Nu voi intra în detaliile verdictului, pentru că nu sunt în poziția de a face asta, dar ca prieten sunt foarte trist pentru el. Nu prea sunt multe de spus.

Sper că va trece peste această perioadă și că își va putea trăi viața atunci când va ieși din închisoare nu știu dacă vom folosi cuvântul ‘normal’, pentru că viața este categoric diferită pentru oricine merge la închisoare, în special pentru o perioadă atât de lungă. Nu știu cum vor sta lucrurile pentru el. Doar mă rog pentru el”, a spus Djokovici, potrivit Sky Sports, citată de news.ro.

Fostul tenismen german Boris Becker (54 de ani) a fost condamnat vineri la doi ani și jumătate de închisoare de către justiția britanică pentru patru capete de acuzare legate de falimentul său personal.

Becker a fost găsit vinovat în special că a ascuns 2,5 milioane de lire sterline (3 milioane de euro la cursul actual) în active și împrumuturi pentru a nu-și plăti datoriile. Fostul număr unu mondial Boris Becker, stabilit în Marea Britanie, și-a declarat falimentul pe 21 iunie 2017 din cauza unui împrumut neplătit de peste 3 milioane de lire sterline pe proprietatea sa din Mallorca, Spania.

După ce și-a declarat falimentul, Boris Becker a fost judecat pentru că a nu a declarat trofeele de tenis castigate. De șase ori campion de turnee de Grand Slam, Becker a fost acuzat că a ascuns active în valoare de milioane de lire sterline, inclusiv două trofee de la Wimbledon, pentru a nu-și plăti datoriile.

Ulterior, el și-a vândut trofeele a-și acoperi datorii în valoare de 65 de milioane de dolari. Tribunalul l-a găsit vinovat de nerespectarea obligațiilor informaționale bancare și că nu a livrat trofeele scoase la licitație pentru a-și plăti toate datoriile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News